vineri, 23 octombrie 2015

8.Ce aș face dacă aș fi magician?


coty_proba superblog parfum katy perry's mad potionMulte dorinţe şi speranţe aveam în viaţă, dar din păcate nu pe toate le-am putut realiza. Dacă aş putea să fiu magician măcar pentru vreo două ore, mi-aş dori să realizez un parfum Katy Perry care să redea mirosul tinereţii fără bătrâneţe, acea bucurie ce-o resimţeam în tinereţe când adormeam în hambarul ce adăpostea fânul proaspăt cosit.
Fânul pe care mi-l amintesc, căci azi nu se mai regăseşte, plin de o mulţime de flori de câmp ,unele cunoscute altele pe care nu ştiu nici azi cum se numesc, cu toată maturitatea vârstei mele, fânul ce mă atrăgea cu bucurie în suflet şi cel care mă revigora mai puternic decât orice altceva. Aş crea un Parfum Mad Potion pentru o fată din tinereţea mea, cea care şi astăzi îmi stă alăturea, din igrediente speciale cum sunt încrederea reciprocă, iubirea neştirbită, suport pentru greutăţile vieţii.
Dacă aș putea măcar pentru câteva zile din viața mea să fiu magician mi-aș folosi toate puterile pentru ca acest parfum să devină o realitate și să nu mai fie doar un vis dintr-o seară de toamnă târzie. Uneori nu este nevoie de foarte multe ingrediente pentru a crea un parfum care să cucerească orice persoană este nevoie doar de cele mai bune ingrediente și de un strop de magie.
Pentru persoanele visătore, dar și pentru cele care au epuizat toate metodele prin care pot seduce un bărbat există Katy Perry, un parfum cum rareori găsești și care are puterea de a le ajuta pe doamne și domnișoare să câștige un miros foarte atrăgător. Se spune că fără un pic de magie nimic nu este posibil, dar cu toate acestea fiecare lucru pe care noi oamenii îl creăm este magic, chiar dacă noi nu putem observa magia ea există și ne însoțește la orice pas. Vo ice v-ați dori să faceți dacă pentru 2 ore a-ți avea puteri magice? A-ți încercat Mad Potion?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2015.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu