luni, 30 noiembrie 2015

24.Nutrivita și produsele lor spectaculoase



Bine v-am regăsit dragii mei, la un nou articol, de data aceasta vom discuta despre o campanie de promovare a brandului Nutrivita  cu ajutorul unor sau unui partener SuperBlog. Așa cum bine știți în această toamnă am decis să mă înscriu în competiția SuperBlog , iar acest articol este ultimul pe care îl voi mai scrie în acest an și în această ediție, pentru ei.
De a lungul întregii ediții, am întâlnit zeci de sponsori și foarte mulți parteneri pe care sunt de părere că și cei de la Nutrivita ar trebui să îi folosească dacă se decid cât de curând să pornească o nouă campanie de promovare a produselor lor.  În această vară în timpul unei astfel de campanii am reușit și eu să testez minunatele lor produse și vă pot spune cu mâna pe inimă că sunt mult mai bune decât se spune.
O campanie pe care cei de la Nutrivita nu ar trebui să o rateze ar trebui să se facă cu ajutorul unor sponsori precum Comunicate de Presă, Orizonturi Literale sau TVR2, iar mai departe o să vă explic și de ce consider că așa trebuie făcut acest lucru.
În primul site-ul Comunicate de Presă este unul dintre cele mai vizitate site-uri, iar promovarea unei campanii prin intermediul lor nu va face altceva decat sa creasca numarul persoanelor înscrise pentru participare.
Orizonturi Literale este de asemenea un website care va reprezenta un real avantaj pentru campania care urmează să se desfășoare, pe deasupra și mediatizarea cu ajutorul TV-ului este foarte importantă pentru ca această campanie să aibă câte mai multe persoane interesate.
Gerlinea este una dintre cele mai mari firme care se ocupă cu vânzarea de suplimente nutritive și care reușește în aceeași măsură să ajute zeci de persoane să obțină o siluetă de invidiat, fără a fi nevoie să stea nemâncați sau să îndoape cu zeci de medicamente.
Eu am încercat deja batoane proteice de la Nutrivita și pot spune că sunt absolut delicioase, chiar reușind să îți reducă pofta de mâncare, eu una am ajuns să le ador, mai mult decât atât sunt foarte simplu de luat cu noi peste tot, pachetele fiind realizate în așa fel încât să nu ocupe mult spațiu și să fie ușor de transportat.
Tot la Gerlinea întâlnim și produse fără lactoză și acestea reușesc într-un timp foarte scurt să atragă atenția celor din jurul nostru și să ne facă să le îndrăgim. Cel mai mult la Gerlinea îmi place faptul că produsele lor nu au gust de medicamente sau de chimicale și în plus te ajută să nu mai mănânci din 5 în 5 minute.
Dacă se urmează o cură cu astfel de produse, cu siguranță și rezultatele vor fi foarte vizibile, lucru pe care fiecare dintre noi și-l dorește. Să nu uităm și de shake-uri proteice, alte produse minunate pe care această firmă ar trebui să le prezinte mult mai mult publicului, pentru a reuși să cucerească cât mai multe persoane. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de produsele lor mai ales că au un gust atât de bun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu