joi, 23 iunie 2016

Vreau să merg la Transalpina

De ceva vreme tot mă gândesc să petrec o săptămână pe munte, să pot scăpa de această caniculă insuportabilă ce s-a lăsat peste orașul nostru. Mă gândeam să pot vedea și eu peisajul de excepție ce ni-l pune la dispoziție șoseaua Transalpina. Să pot respira cu nesaț acel aer curat ce îl găsești prin aceste locuri pline de sălbăticie, presărate din loc în loc cu câte o stână, pe lângă care voi putea campa cu ușurință.
Cum această șosea deosebită șerpuiește pe vârfurile munților, m-am gândit că am nevoie de o mașină mult mai puternică față de micuța mea mașină ce a fost concepută mai mult pentru aglomerația orașului. Rezolvarea am găsit-o foarte repede apelând la inchirieri masini ce mi-a pus la dispoziție o mașină 4x4, foarte puternică, dar care se conduce foarte ușor. Așa că având un ajutor considerabil de la SIXT Rent a Car, m-am hotărât în sfîrșit să plec în această aventură montană,cât mai curând posibil.
M-am bucurat că pot merge într-o astfel de excursie cu o mașină atât de bună și mai ales că prețul închirieri sale este unul atât de mic. Perioada nu prea contează, pentru că cei de la New Kopel Group  au mereu mașini disponibile. Desigur există și șansa să fie toate închiriate, tocmai de aceea am decis să fac o comandă  măcar cu o săptămână înainte.
Dacă și voi vă doriți să mergeți într-o excursie dar nu aveți propria voastră mașină trebuie să apelați la închirieri de mașini. Astfel veți avea de câștigat atât din punct de vedere al găsiri unui mijloc de transport cât și din oferirea posibilității de a conduce propria voastră mașină fix în locul în care vreți să vă distrați. Iar toate acestea le veți putea face plătind o sumă foarte mică și vizitând SIXT Rent a Car.


sâmbătă, 4 iunie 2016

Cum aflu marimea inelului de logodna?

Cand vine vorba de cererile in casatorie, barbatilor le vine greu sa afle marimea potrivita pentru un inel de logodna. Ei vor sa cumpere cele mai deosebite inele de logodna, dar vor bineinteles si un inel de marime potrivita.
Daca tocmai ai ales de la Royal Diamante inelul perfect, in continuare iti vom spune care sunt cateva din metodele pe care le poti folosi pentru a afla in secret marimea potrivita pentru iubita ta. Daca inca nu ai ales inelul potrivit, poti intra si pe pagina de Facebook Royal Diamante pentru mai multe detalii.
Revenim acum la metodele cele mai simple prin care poti afla ceea ce te intereseaza.
Cel mai probabil iubita ta are in casa macar un inel, fapt pentru care intr-o prima faza, ceea ce trebuie sa faci este sa intri pe furis in posesia lui. Apoi, ceea ce poti face este sa il introduci pe o lumanare conica. In momentul in care inelul se opreste, fa un semn. Cu respectiva lumare mergi si cauti inelul perfect pentru iubita ta. O alta metoda pe care o poti folosi daca ai un inel e sa il probezi pe degetele tale. Vezi pe ce deget si in ce fel intra si apoi mergi pentru a alege unul de logodna pentru aleasa inimii tale.
O idee buna ar fi sa o ai ca si complice pe sora sau pe prietena iubitei tale. Aceasta poate lua marimea inelului mult mai usor. Ar putea de exemplu sa-i ceara un anumit inel pentr a-l purta o zi si sa ti-l dea pentru cateva minute tie, pentru a „nota” intr-un anume fel marimea.
Cu siguranta vei gasi o metoda perfecta pentru a afla in secret marimea potrivita pentru inelul iubitei tale. Apoi, vei alege in functie de ceea ce stii ca ii place, in functie de bugetul pe care il ai si in functie de ceea ce simti ca e perfect pentru ea.